decemberCat » Uncategorized

Long live us!

decemberCat — Sat, 31 Dec 2011 20:07:20 +0000

2011. M-am lăsat de fumat. Şi de mâncat carne. Mi-e poftă, uneori, de ţigările altora şi de micii din Kaufland.
În urmatoarele 366 de zile or so vreau sănătate să le-o dau alor mei, drumuri frumoase, multă vară, câini sănătoşi and more of the superficial me.
Şi îmi doresc să mă plimb la 4 dimineaţa prin San Francisco. Şi să-mi lucrez mai bine abdominalii. Şi să scriu pe blogul ăla al meu de beauty şi să văd RHCP.
În rest, am făcut fix ce-am vrut. E bine. Să vă fie bine, zic.

Hai, vă pup! Long live us!

“Miutiful”

decemberCat — Tue, 23 Aug 2011 07:39:58 +0000

Pe la trei ani mă învăţa cântece deocheate şi eram toată numai o bucurie când îmi spunea “Mami, ce frumos cânţi! Exact ca o cizmă!”. Pe la patru ani jumate, îmi cam făceam o idee despre cum cântă cizmele… Şi astăzi mai ştiu cântecele alea porcoase.

Pe la vreo zece ani, cea mai mare bucurie a mea a fost când m-am pricopsit cu un oreion de toată frumuseţea. Ce dracu’ mai conta că mă doare. Tata a venit cu un walkman si cu “Dangerous” al lui Michael Jackson. Da, mai am şi acum caseta. Le mai am şi pe toate celelalte, pe care tata, nush prin ce vrăji, le înregistra, le făcea etichete si le punea în cutia maro cu mâner.

Am învăţat să dansez rock’n'roll pe la vreo şase ani, pe muzica lui Shakin Stevens, in bucătărie, printre oalele cu mâncare aburindă. M-au învăţat nu doar să privesc filmele, ci să le şi ascult. M-au învăţat nu doar să trăiesc viaţa, ci să o şi cânt.

Sunt oameni cu o teribilă memorie a datelor din viaţa lor. Eu una, uit anii, uit reperele temporale. Ştiu, însă, cum a sunat fiecare moment din viaţa mea.

Când mi-e dor de ea, i just press play. Îi plăcea. Cumva, oamenii dragi rămân mereu lângă noi în felul ăsta.

La 14 ani, primeam, de la primul meu iubit, un cadou. Nouă ani mai târziu, într-o noapte de toamnă, îl aveam lipit de tălpi şi-l purtam prin Bucureşti, fredonând.
Tot atunci, descopeream că băieţii sunt prieteni mai buni, mai sinceri, mai oameni.

“Sufli fumul încet, delicat“. Şapte ani. Într-o linişte demnă de ora siestei la o şcoală catolică de fete. Şi descoperi că, uneori, greşelile sunt bune şi că oamenii nu-s deloc ciudaţi. Şi pleci.

Curvele de pe Calea Moşilor n-au muzici alese, n-au glas şi nici visări prea mari. Uneori, însă fredonează din fustele de-o palmă, pe lângă chioşcuri obscure, unde un oral se plăteşte cu o cafea. Când cântă, nu muncesc. Când nu muncesc, uită.

Undeva, pe o autostradă spre mare, noaptea se trezeşte, aerul se sparge, stelele cad, asfaltul se topeşte, mâinile gesticulează, muzica zboară.

Linişte. Atât de multă linişte, încât auzi particulele de praf cum se izbesc una de cealaltă, iar sângele devine transparent. Soarele-i amar, iarba e uscata, noaptea-i moartă.

Şi trece.
Şi totul se schimbă şi mergi mai departe. Zâmbeşti, îţi place.
Şi vinul alb e sec, iarna e scurtă si, ca niciodată, frumoasă. E alb afară şi înauntru.

E muzică şi, dacă nu e, o inventăm.

Asa, pentru mine…

decemberCat — Fri, 10 Jun 2011 13:19:18 +0000

Ca sa nu uit. Desi nu prea uit, decat daca vreau. Dar acum nu vreau sa uit. Da, da, sa ma concentrez, ca uit si ce vreau sa zic. Da’ simt, deci nu pot sa uit. Heh.

Nota pentru mine (si pentru tine, nu-s egoista cu notele; nu, nu cu alea pe care le ~~dau~~ dadeam barbatilor): prietenii-s relativi. Ihim, m-am trezit si eu. M-am tot trezit, da’ uit, cum ziceam, si-am zis sa pun aici. Si cand o sa ma mai loveasca cheful de vreun derapaj, promit sa fiu cuminte si sa trec intai pe aici, ca sa-mi amintesc.

Doooh, si partea masochista din mine cu ce se mai alege? In fine, bottom line-ul e ca, in afara de vreo trei persoane pentru care-as muta muntii (cine dracu’ ar vrea sa mut muntii? oare de ce se spune asa?) si carora nu li s-a spus vreodata asta, si de familie, n-as misca un deget pentru altcineva. Uneori, si sa nu faci e bine. Dar asta-i o alta poveste. Prefer sa-mi conserv timpul, distanta, masa, energia si cantitatea de miscare. Asa, ca-n teorie, pentru binele unei practici care sa te pastreze intact.

Si un time-out, cat sa prind o minge si sa explic ceva: vorbim de rational aici. Unul pur, sticlos, la costum si cravata, cu servieta in mana si cu pantofii facuti. Cu ceas Vacheron Constantin si cu excel-ul la zi. Un rational impus, care nu-si da voie sa se imbete cu Salitos, care nu vrea sa produca in copil intr-un rahat de tara, care s-a saturat de jur si si-a creat altul. Dar sa servesc mingea, ca se termina partida.

Viata asta e o curva a dracului de frumoasa. E, probabil, roscata, guraliva si se plictiseste repede. Si ca sa nu se plictiseasca, face chestii. Si, ca sa ne fie clar: m-ai transat cum ai putut mai bine, cu maini in sold si cu remarce din Danielle Steel, o sa-ti transezi singura cadavrele si o sa-ti bei singura cafelele. Ca nu tine. Iar daca a tinut, inseamna ca a fost cafeaua prea buna.

Altfel, sunt oameni cu care nu ma aud cu anii si pentru care as zbura in miez de noapte pana-n Burkina Faso, sa cimentam prietenia ingropand un cadavru. Si se stiu. Si atat.

A trecut o iarna…

decemberCat — Mon, 18 Apr 2011 22:24:18 +0000

Una grea, intepatoare, cu sunete de ciori croncanind si cu flashback-uri infipte intr-o realitate prea cruda sa fie a mea, a noastra, o realitate de acum cativa ani. Din iarna asta, imi amintesc fiecare scrasnet pe zapada, fiecare pas de dus si fiecare pas de intors. Fiecare opt si fiecare sase, fiecare grad sub zero si fiecare dintre replicile taioase.

Imi amintesc mainile crapate, care nu se vindeca iarna, orice le-as face, ca si cand pielea ar incerca sa se revolte, intr-un tipat surd, de carne plesninda. Imi amintesc curentul si scarile, nervii si literele. Fiecare, una cate una, reinventata, in fiecare zi intr-o alta combinatie.

Imi amintesc Craciunul, dar nu si darurile. Doar oamenii, sufletele, unele prietene, altele pozand in prietene, unele la telefon. Si cainele de pe scara blocului, care a mai castigat cinci kilograme, iar acum nu se mai poate misca.

Mi-o amintesc pe mama, uneori clar, alteori vag. Imaginea ei langa pomul de Craciun interfereaza cu o terapie intensiva, cu drene si cu cimentul de un mozaic rece ca rasuflarea unei ciori intr-o dimineata, cand termometrul nu mai intelege de ce nu poate cobori mai jos.

Nu stiu ce cauta paharele de la Ikea aici, dar sunt. Albastre, cu testoase dintr-o lume paralela, din lumea Absolut, in care absolutul e dat de sinceritate. Da, da, aia de la 16 ani. Aceeasi, peste 13 ani, mereu cu o alta forma.

Nu-mi amintesc de mine. Aud My guitar gently weeps, dar nu vad. Il aud pe Frankie, Fly Me To The Moon imi rasuna in timpane, insa eu nu-s. Niciunde. Pe Magheru, un varf de ac strapunge. Trezirea la realitate dureaza o ora. Mi-e dor de ea, prea dor.

The dream shoes

Sat, 02 Jan 2010 22:38:17 +0000

Sau, mă rog, una dintre perechi. Deşi folosesc des Amazon (şi serviciile lor fac distanţele să pară mai mici, cel puţin când e vorba despre pantofi), de data asta mi-am luat-o.

The dream shoes, respectiv cei din poză, nu se vor putea plimba pe aici pentru că Wynsors World of Shoes, terţa parte în afacerea “pantofi albaştri”, nu livrează aici. Si n-ar fi o problemă dacă aş putea găsi încălţările la un alt furnizor. Nope. Ei sunt singurii care m-ar putea încălţa cu ei.

Între timp, mi-am cumpărat alţii. Deh, daca tot am intrat pe Amazon…

Pentru că nu mă pot abţine…

Fri, 09 Oct 2009 23:07:25 +0000

… să închid aici pentru totdeauna, mai pun, rareori, chestii care mă mişca teribil. Ei, băieţii ăştia m-au cam data gata. Ah, da, şi am fost să văd Tarantino. L-am văzut şi pe el dar ca să povestesc despre asta, vori reveni. Cred :P

Până una-alta, băieţii de care vă zic: Gutter Demons – Devil Horns (Room 209)

Kiss With A Fist

Sun, 13 Sep 2009 14:31:06 +0000

La un moment dat o să fac un top al lucrurilor care mă fac să revin aici. Acum s-a întâmplat să fie o piesă care va rămâne for life în playlist-ul meu.

Florence and The Machine – Kiss With A Fist

Florence And The Machine – Kiss With A Fist (HD)
Uploaded by Innocence-1992. – See the latest featured music videos.

Coincidenţă sau nu…

decemberCat — Thu, 26 Feb 2009 18:43:20 +0000

Azi dimineaţă, cineva îmi povestea despre True Blood. de vreo săptămână mă izbesc de o revistă cu un mare poster la True Blood. Printurile mi se par perfecte, mai ales dacă luăm în considerare înclinaţia mea cronicizată de-acum către filme cu sânge. Pe eternul drum spre casă am avut încă o revelaţie – a câta oare – marca Guerrilla. Revelaţia mea se cheamă Jace Everett şi Bad Things.

El şi colegul Silviu m-au făcut să zic da la True Blood. To be continued. Până la impresii, this is on my compulsive-obssesive repeat:

Disclaimer: Corporatistele, sensibilele şi fanele Dallas sunt rugate să nu apese play.

Cele 9 specii de râme sunt, de fapt, mai multe. Adică trei: Luca și Matei

decemberCat — Sun, 12 Oct 2008 17:52:00 +0000

Aflu azi, de la Realitatea.net, o informație care îmi va schimba existența într-un mod esențial: “Cele 9 specii de râme sunt, de fapt, mai multe”. Bine, bine, înțeleg că, pentru că sunt diferite, râmele au efecte diferite asupra solului.

“Cercetătorii au analizat 71 de râme aparținînd de cele 9 specii recunoscute în Marea Britanie și au descoperit că 4 din cele 9 specii sunt, de fapt, alcătuite din complexe specii multiple”

Ei, auuuuud? Pun pariu ce p-asta n-o știați! Deși am parcurs, conștiincioasă, atât materialul de pe realitatea.net, cât și pe cel de pe greenreport.ro (sursa știrii pe care au cules-o cei de la Realitatea), tot n-am înțeles câte specii de râme există. Și nici de ce. Nu de ce există râme. De ce scrie Realitatea despre ele…

UNKLE la B’ESTFEST

decemberCat — Thu, 20 Mar 2008 12:02:16 +0000

Iupiiiii! Cel mai frumos e-mail din săptămâna asta. Aştepta, cuminţel, azi-dimineaţă, să intre în inbox. Cei de la Emag!c sunt puşi pe treabă anul ăsta: Kaiser Chiefs, Judas Priest, Manic Street Preachers şi mulţi alţii o să încingă atmosfera.

Anul trecut, tot datorită lor, am fost la cel mai frumos concert de până acum, Faithless. Asta deşi mă dusesem pornită să mă las încântată de Marilyn Manson.

Preferata mea: