Shoulda

Publicat la data de 21.11.2011 | Categorii: Black stuff | Tag-uri: friends, moods, musics

Uneori, trec pe lângă un băiat. E slab, curat, stă pe nişte trepte de la intrarea într-un bloc. Aparent, cerşeşte. Nu spune niciodată nimic. Doar priveşte în gol. E palid, îi văd vase mici de sânge sparte pe obrazul drept. Ochii sticloşi sunt mereu îndreptaţi spre ceva, într-acolo, într-un acolo. Se uită, dar pare că s-a resemnat. Nimic, niciodată. Mozaicul ăla de ciment pe care stă e mai cald decât o sută de priviri de-ale lui, puse la un loc.

Astăzi, cineva i-a întins bani. Mâna i-a luat, ochii au rămas ţintuiţi, ca şi când n-ar fi luat banii. Am vrut de prea multe ori să mă opresc. Nush, poate nevoia de a-l ajuta. Mi-a fost ruşine să scot bani. Cât mai costă 400 de grame de nefericire? Plătiţi cash sau cu cardul? Doriţi ş-o pungă? Mi-a fost ruşine de bocancii noi pe care-i căram. De bocanci aveam nevoie?

Astăzi, era mai rece decât frigul de afară. Privirea, tot acolo. M-am simţit neputincioasă. M-am oprit înainte de a-i bruia câmpul vizual. M-am întors o staţie de tramvai. Am traversat pe la trecere. Când am ajuns vizavi de locul în care ştiam că stă, m-am uitat, deşi ştiam că mi-e imposibil să văd până acolo. Am simţit, totuşi, că i-am bruiat orizontul. Unii ceşetori n-au pancarte cu mesaje.

Vezi tu, dragul meu prieten, de aia scriu rar aici. De aia îmi consum literele în bloguri superficiale de beauty, în poveşti neterminate pentru copii, in bocanci. Sunt mov şi nu dor.