Stări. Stop.

Publicat la data de 7.7.2009 | Categorii: Changes | Tag-uri: cărţi, oscar si tanti roz, slaughterhouse 5, stari

Sătulă să număr calorii. Stop. Sătulă să număr trezirile. Stop. Dor de ducă. Stop. Fără conştiinţă activă. Stop.

Înecată în sute de căni de cafea, scurse în sute de dimineţi amorţite şi anihilată ca într-o “agenda suicide“.

Fără sfârşit, îl fac să pălească până şi pe Wall-E. Măcar gunoaiele lui erau mai drăguţe. Şi ajung să mă întreb zilnic, obsedant, ce-ar fi dacă totul s-ar schimba într-o clipă. Dacă aş avea curajul să spun “Nu” lucrurilor care m-au transformat, care mi-au rarefiat simţitor doza de oxigen pe care se presupune că ar trebui s-o inspir zilnic. Laşitatea are însă preţul ei şi îşi ia cotă-parte zilnic.

Ieri am primit o bijuterie. Cuminte, albă, între două coperte, la polul opus de ai mei eterni Palahiuk, Easton Ellis sau Vonnegut. La acelaşi pol cu lucruri pe care le pot înţelege, dar pe care încerc să le uit. Am devorat-o fără drept de apel şi am încercat să o aşez, cuminte şi roz, în raft, peste Slaughterhouse 5. N-am putut să o las acolo mai mult de cinci secunde. Am odihnit-o, în schimb, în pat, printre cearşafuri alunecoase şi perne, printre vise şi atacuri de panică. Printre momente perfecte de semi-adormire, când uiţi multe, deşi eşti conştient.

Am crezut că episodul cu “Oscar şi Tanti Roz“, căci despre o carte primită în preţios dar e vorba, înseamnă că-s mai bine. Asta pentru că eu, spre deosebire de regula general valabilă, tind să acord atenţie micilor amănunte atunci când lucrurile merg bine. Mă pot concentra ore în şir pe un singur lucru, fără să am nici cea mai vagă idee despre timp şi spaţiu. Ei bine, nu.

Mi-am auzit vechi prieteni, calzi şi binevoitori. N-a mers nici cu asta. Instinctiv sau nu, tind să aduc în faţa ochilor toate acele lucruri pe care le-am crezut uitate voit, suprimate, lichidate, spulberate de atâtea alte lucruri frumoase.

Mă opresc aici. Ah, da, să nu uit: ieri am… acvaplanat. Acvaplanarea a fost primul lucru pe care dragul şi mustăciosul meu tată mi l-a povestit despre maşini.

5 comentarii

Gama a scris la data de 8 July 2009, 12:38 pm

O sa vina vacanta:)
Si oricum, orice ar fi, stii ca unii oameni sunt mereu aici pentru tine.
Cristi a scris la data de 8 July 2009, 9:39 pm

…orange ;)
dana a scris la data de 10 July 2009, 2:57 pm

n-am auzit in viata mea de Easton Ellis
sta intre vonnegut si palahniuk, e o coincidenta?
as citi dc e in genul sau dc are atmosfera aia din cartile lor
ceva-ul ala pe care il au ei
dar schmitt nu-mi prea place
adica e amuzant pe alocuri, e trist si e.. veridic, dar e.. doar un scriitor…
si la urma urmei dc scrii carti cu copii care sufera si/sau cu evrei normal ca sunt impresionante. oricat de prost ai scrie (nu ca el ar scrie f prost, dar ma gandeam.. e prea la indemana oricui) ..e fraza aia de la inceputul la Oscar şi Tanti Roz care iti ridica parul din cap, “sunt unul dintre aia care ii impiedica pe oameni sa creada ca medicina e o chestie formidabila” or smthg
vonnegut si palahiuk nu scriu despre chestii lacrimogene si transmit aceleasi senzatii fara sa aleaga cele mai banale exemple. adica as vrea sa vad undeva o carte atat de imbibata in muci si sange si venin cum sunt cartile lui palahiuk si tot sa ti se para ca e o carte formidabila. tot sa vrei sa o recitesti, tot sa te emotioneze.
cel putin mie asa mi se pare

incercam sa ma lamuresc dc avem gusturi comune ;D
am cautat pe google si nu-mi place nici un titlu de la Easton Ellis
decemberCat a scris la data de 10 July 2009, 3:34 pm

Ma bucur ca suntem in acelasi registru, sort of. Pai uite, de la Ellis ti-as recomanda American Psycho sau Lunar Park. Palahniuk ramane suprem.
dana a scris la data de 10 July 2009, 3:41 pm

ok, o sa incep cu a doua
multumesc de recomandare, .. am citit numai porcarii in ultima vreme :P