Do not empty Caché

Publicat la data de 31.5.2009 | Categorii: Orange stuff | Tag-uri: Cache, filme, michael haneke

Am reuşit să văd Caché. In brief: film franţuzesc, tuşă magică a lui Michael Haneke (profit de ocazie pentru a vă face atenţi către o vizionare obligatorie, respectiv Funny Games), multă lumină şi ceva mai multă tristeţe. E drept, implicită, nu explicită, dar tristeţe.

Filmat într-un pragmatism absolut, Caché nu are figuri de stil din încheietura mâinii ce ţine camera şi nici artificii în prelucrarea pe computer. Dar poate că suprema calitate a filmului regizat de Haneke e posibilitatea de a-ţi alege subiectul. Poate fi un film despre o familie hărţuită, în picături chinezeşti, de un urmăritor fără chip sau poate fi un film despre tarele şi rămăşiţele copilăriei noastre. Din punctul meu de vedere, Haneke spulberă în cele două ore de Caché mitul copilului nevinovat. Pentru el, statutul de copil echivalează cu cel de fiinţă umană. Şi tag line-ul hanekian devine “Sunt om, deci greşesc”.

În Caché, singura scenă violentă m-a pus pe gânduri nu prin şocul momentului ales pentru asta, ci prin conexiunile dintre sângele vărsat de un adult şi sângele unui copil. Cadenţa de soldat la planton te face să urmăreşti cu sufletul la gură un film în care “nu se întâmplă nimic”.

Daniel Auteuil şi Juliette Binoche au venit firesc în ditribuţia filmului. Altfel nu se putea. Şi nu ştiu de ce – poate pentru că nici nu vreau să ştiu acum – în multe momente am avut impresia că mă uit la Elephant-ul lui Gus Van Sant. Poate din pricina liniştii dinaintea furtunii, poate pentru că cele mai cutremurătoare poveşti mi-au fost spuse de regizori în puţine cuvinte.

Iar la finalul filmului în care “nu se întâmplă nimic”, te ridici din fotoliu, te îndrepţi către bucătărie, îţi torni un pahar cu suc. Şi ştii că te vei gândi la Caché câteva zile bune.