Exerciţiu de imaginaţie

Publicat la data de 7.1.2009 | Categorii: Black stuff | Tag-uri: comunism, decembrie 1989, libertate

Te-ai trezit. Buna dimineaţa! E o zi ca oricare alta. Te ridici din pat, dar deşi eşti încă adormit, observi că nu mai e cel în care te-ai culcat. În locul canapelei tale pe care ai cumpărat-o de la retailerul ăla mare şi internaţional de mobilier frumos şi colorat, se află un recamier trist şi vechi.

Te îndrepţi către baie. Lucru ciudat, ţi se pare mai spaţioasă ca niciodată şi, în primă fază, nu înţelegi de ce. La o privire mai atentă vezi că de aici au dispărut toate cutiile şi pungile de detergent, toate produsele de curăţenie, toate şampoanele, săpunurile lichide şi solide, periuţa de dinţi cu baterie, parfumurile. Totuşi, stinghere, odihnesc într-un colţişor o cutie de Tix şi o sticlă cu sodă caustică, iar în savonieră e un parfum cu miros de lăcrămioare. Tragi cu putere aer în piept, te speli cu ce ai la îndemână şi porneşti spre bucătărie.

Dai să umpli cana de la filtrul de cafea, dar filtrul lipseşte. Te îndrepţi spre cuptorul cu microunde, dar în locul în care acesta obişnuia să fie nu e decât un mileu. Într-o ultimă tentativă, aproape disperată, de a bea o cafea, cauţi ibricul, Pui apă şi îl aşezi pe aragaz. Parcă şi gazele sunt anemice şi abia, abia dacă încălzesc apa din ibric. Dai să iei din dulap cutia de cafea premium. Nu găseşti decât o pungă pe care scriu “Năut”. Te resemnezi. Trânteşti câteva linguriţe în ibric şi bei în timp ce dai drumul la televizor. Din motive neînţelese, tv-ul de ultimă generaţie a fost substituit de un Diamant. Totul e alb-negru.

Apeşi butoanele încercând să găseşti unul dintre posturile la care te uiţi de obicei. Nimic. Doar TVR. Şi o tanti care vorbeşte despre prognoza cu privire la “recolta excelentă de grâu din acest an”.

Te freci la ochi, e ca într-un coşmar. Te îndrepţi spre dulapul de haine. Nu tu haine de tot felul, ci doar câteva obiecte de îmbrăcămite gri sau bleumarin. Găseşti cu greu ceva. Te îmbraci şi arunci un ochi în frigider. Aproape gol. Pe rafturile Arcticului/Zilului vezi nişte halva, salam de soia, nişte ouă, lapte la sticlă de un litru şi nişte brânză. Din nou nu pricepi, dar pleci în ideea că vei comanda ceva de mîncare odată ajuns la birou.

Dai să ieşi din casă. Nu ştii unde ţi-au dispărut laptopul, iPod-ul, cheia de la maşină şi, mai mult decât atât, maşina. Nu înţelegi de ce pe stradă e atât de liber şi de ce magazinele arată altfel. Nu pricepi ce e cu bătrânii ăia stând în frig, la cozi kilometrice, vorbind despre carnea de pui. Cei mai mulţi dintre ei ţin de mînă unul-doi nepoţei. Şi nepoţeii vorbesc tot despre carne de pui şi, în general despre mâncare. Auzi cuvinte pe care le-ai mai auzit cumva, într-un mod ciudat, într-un anumit moment al existenţei tale. “Soia”, “raţie”, “pe sub mână”.

Ajungi la muncă. Nu tu sediu corporatist, nu tu oameni veseli, nu computere şi imprimante, nu tu mail, Google Reader, Yahoo! Messenger. Nimic. Fabrici şi uzine. Muncitori, note informative, planuri cincinale.

Ai trecut peste toate, dar starea!, starea aceea despre care nu ştii nimic, ce e ea? De unde vine? Starea aia în care tot ceea ce poţi să faci e să exişti la capacitate minimă, în care nu poţi avea pentru că nu ai ce, în care nimic din ceea ce ai avut nu mai există. Ai putea îndura orice sărăcie materială, dar unde sunt cărţile, unde e muzica, unde sunt filmele? Unde sunt demnitatea umană şi respectul faţă de oameni? În ce lume bolnavă te afli şi unde au dispărut toate? Toate cele care sunt, chiar dacă nu raţiunea pentru care trăieşti, dar o mare parte din viaţa ta actuală, nu mai sunt.

Aşa ar fi arătat ziua mea de azi dacă decembrie ’89 nu ar fi fost astăzi ceea ce este. Sunt ultimul om din lume când vine vorba de patriotism, dar România a dobândit în acel moment totul.

Şi tot ceea ce îmi doresc este să ajung la înţelepciunea la care să apreciez suficient nu minunile tehnologice, nu mâncarea, nu posibilităţile de petrecere a timpului liber, nu arta şi cultura pe care ni le-a oferit decembrie ’89, ci libertatea. Sper să nu uit niciodată asta.

3 comentarii

Cat a scris la data de 7 January 2009, 7:06 pm

Era trist. Eu nu stiu cum era atunci (vedeam totul prin ochi de copil), dar am auzit (ascultat) povesti si povestiri, iar cand aud oameni care spun “Era mai bine inainte”, le amintesc ca au telefon mobil (fara de care nu pot trai), ca au Internet (idem), ca au dreptul la opinie si ca nu le mai e frica sa si-o exprime clar, liber si raspicat. Ca ai lor copii au sansa unei educatii mai bune, au sansele unor burse in strainatate (altele decat cele la Moscova pe teme politice). Ca nu le mai e frica sa mearga la biserica de Craciun si de Paste. Ca nu mai cumpara paine si ulei pe cartela. Si lista poate continua.
..... a scris la data de 8 January 2009, 12:53 am

Hmm. Sant lucruri pe care nu le voi uita niciodata. Printre ele se afla si vremurile gri ale istoriei in care mi-am petrecut copilaria. Durerile regimului comunist pt mine se concentreaza intr-o amintire puternica. Eram copil, STRIVIT de multimea de oameni care statea la coada pt o bucata de carne. Oameni care trebuiau sa-si hraneasca copii, alti copii ca si mine.
Lupta bruta pt supravietuire. Groapa cu lei sau cu crocodili a istoriei. Cam asta a fost comunismul nu neaparat ca doctrina dar in mod cert ca punere in practica.
Acum lucrurile sant schimbare radical. E cert ca avem altceva. Mai bun? Mai rau? Nu asta conteaza pt mine acum. Dar ma intreb: santem oare asa “liberi” cum ne credem doar pt ca avem acel “altceva”? Pt ca putem sa ne miscam mai mult? Pentru ca acest capitalism de acumulare a creeat lanturi mai lungi pt unii? Mai scurte pt altii?
Pana la urma viata e o lupta. Sant de acord. Traiesc intr-o societate si trebuie sa respect niste reguli. Sant de acord( am fost). Dar am crezut ca toata lumea, TOATA LUMEA, va trebui sa joace dupa ACELEASI reguli, fie ele comuniste sau capitaliste.
Deci se afla romania pe drumul cel bun? NU am mai plange dupa traiul din SPANIA sau ITALIA.
Se vorbeste despre coruptie dar nu exista corupti inchisi. Ca in capitalism “nu se mai imparte totul in mod egal” pot sa accept. Ca nu am mai mult pt ca mi-am ratat existenta? As putea pana la un punct sa accept si asta. Dar pt Dumnezeu, inainte sa spuneti “mai bine” sau “mai rau” renunteti la egoism, nu va mai ganditi la binele sau raul vostru si uitati-va cum mor oamenii pe capete in tara asta si multi dintre ei nu mor pt ca sant niste “ratati”.
Si in tot acest “BINE” global in care ne scaldam pot aminti categorii de oameni care au facut facultati dificile si care au un salariu de 1500 ron.
Deci in tot acest BINE post decembrist un om cu pregatire superioara poate muri de foame cot la cot cu un oarecare ce nu a terminat nici macar liceul.
Imi vine sa vomit de societatea asta in care stalpii sant pusi cu susul in jos si peste care se construieste cu noroi.
Iar daca unii oameni au impresia ca sant liberi doar pt ca acum au curajul sa vorbeasca….
Au fost oameni care au avut CURAJUL de a vorbi si atunci chiar cu pretul vietii! Iar asta tine de verticalitatea fiecarui om.
Daca unii oameni spun ca e mai bine doar pt confortul mobilului, filtrului de cafea, tv-ului color, al unei masini. Daca e mai bine doar pt ca avem net, google sau mai stiu eu ce alt lucru ieftin pt care unii ar ucide……poate ca acei oameni nu au simtit cu adevarat lipsa libertatii.
Si daca este totusi doar paranoia mea vinovata, daca este chiar asa de bine, de ce ne plngem de insasi alesii nostri din parlament? De coruptie la nivel inalt? De birocratie? De infrastructura? De mitocanie? De muuuulte altele si la sfarsit de ce ne plangem de prostie?
Vorbim de sansa unei educatii mai bune? Intreb eu in ce scoli? In cele in care cad peretii? In care se moare de frig? In care se vand droguri la toaleta?
Vorbim de sansa unei educatii mai bune daca ai suficienti de multi bani sa-ti permiti o scoala privata?
Vorbim de mersul la biserica? Cred ca oamenii erau mai curati la suflet cand se duceau cu frica la biserica si o faceau pt ca simteau asta. Astazi f muti oameni se duc la biserica din multe motive care nu au nimic in comun cu credinta. Oameni care in secunda doi revin la nimicnicia traiului zilnic.
Foarte adevarat ca nu mai cumparam paine si ulei pe cartela dar sant FOARTE multi batrani care si-au trait viata in regimul anterior si acum mor de foame sau traiesc DOAR cu medicamente pt ca pensia e mica.
Egoism si iar egoism. Apreciem binele unui popor intreg prin prisma propiei stari de bine.
P.S
Oricum mi-a placut acest exercitiu de imaginatie care pt multi oameni a fost singurul mod de viata pe care nu au trebuit sa si-l imagineze. Ei l-au trait. SI ma mai intreb daca acei oameni au avut exercitii similare de imaginatie? Oare ce traim azi e rodul imaginatiei acelor oameni???
Je a scris la data de 9 January 2009, 10:02 am

bravo
vine la fix SF-ul tau sinistru (mi s-a facut frig numai amintindu-mi), ca tot s-au apucat idiotii sa publice ziare scanteia… si culmea, mai sunt retarzi care viseaza la Iepoca da Aur.