“Parastas, parastas, da-i cu noroc!”
Pentru cine nu a văzut până acum “Cuibul de viespi”, ecranizarea după “Gaiţele” lui Kiriţescu, ar face bine să-l vadă. O lecţie de viaţă şi moarte pur românească, o sumedenie de tiopologii despre care ai uneori impresia că-s mai vii acum decât la vremea scrierii piesei, un umor incontrolabil care nu-ţi dă pace nici măcar la scena parastasului, care e şi mai şi decât toate celelalte.
Chiar dacă mulţi ar putea spune că regizorul Horia Popescu a scăpat din vedere povestea de dragoste, pentru cei care îşi doresc sevă de comedie românească, au aici o bucată aburindă. Unde mai pui că filmul e realizat în ’86, perioadă în care, în România, orice peliculă purta amprenta maşinii propagandistice comuniste.
Chiar şi aşa, interpretarea absolut fantastică a unor actori români precum Tamara Buciuceanu, Ileana Stana Ionescu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, trasformă adaptarea piesei lui Kiriţescu într-o comedie antologică.
E clar că nici o piesă şi nici o ecranizare nu vor egala opera scrisă, dar dacă aveţi ceva timp liber, cam 115 minute, mai bine vedeţi “Cuibul de viespi” decât vreo comedioară cheesy de pe la americani. N-o să vă pară rău!


