Jucăriile pseudo-copiilor

Publicat la data de 16.12.2008 | Categorii: Black stuff | Tag-uri: copii, jucării

De câteva zile, din motive de cadouri de Crăciun, am colindat magazinele, ceva mai mult decât de obicei. Toate bune şi frumoase. Nu am copii prin preajmă, deci interesul meu pentru jucării e aproape nul. Dar am tot observat, prin periplurile mele, că jucăriile nu mai sunt ce-au fost.

Nu ştiu dacă am eu nostalgia jucăriilor din copilărie cărora le ştiam fiecare detaliu, cât de mic, doar pentru că nu erau foarte multe. Am primit prima păpuşă Barbie la 14 ani. Şi m-am jucat cu ea timp de vreo patru ani. Mă uit acum la fetele de 14 ani…
Şi văd femei în toată regula, adesea machiate strident, vorbind vulgar şi încercând să iasă în evidenţă prin grosolănia comportamentului, prin scurtimea fustei sau adâncimea unui decolteu. Cred că ele nu mai aşteaptă de la Moş Crăciun păpuşi Barbie…

Dar să revenim la jucării. Sunt, cum să zic eu mai bine… Pentru copii mari. În rafturile magazinelor văd pumnale, roboţi, animăluţe din pluş care pot, cu uşurinţă, să inducă un om mare în derută darămite un copil. Îmi cad ochii, aseară, pe o vacă imensă. De pluş. Avea o margaretă între fălci şi o limbă mov scoasă în semn de bucurie. Până aici, nimic neobişnuit. The issue is că vaca, de un metru înalţime sau pe-acolo, avea un uger tot cam de un metru… Îmi explică şi mie cineva?!?! Ce-ar putea face un copilaş cu un uger? Ok, îi explici că de acolo papă el lăptic, că lăpticul nu creşte în cutiile de la supermarket, alea alea. Dar întrebarea rămâne. Ce mama mă-sii face un copil cu un uger de un metru şi care minte bolnavă poate imagina o astfel de jucărie.

Înţeleg că există şi păpuşa Oana Zăvoranu. Asta îmi explică oarecum de ce copilele de şcoală generală nu-şi mai doresc Barbie, ci silicoane, colagen, liposucţii şi altele asemenea.

Când întrebi un copil ce-şi doreşte de Crăciun o să-ţi răspundă, la o vârstă mult prea fragedă, că ar vrea un joc pe calculator sau un telefon mobil. Vorbim de o generaţie care începe să ardă, tot mai mult, o etapă decisivă. Cea a copilăriei. Trist…

3 comentarii

Irina a scris la data de 16 December 2008, 12:58 pm

Total de acord! Imi este din ce in ce mai greu sa le cumpar ceva nepotilor mei pentru ca nimic din ce mi-ar placea mie nu ii satisface prea tare. Nepotelul meu de 7 ani vroia un Playstation portabil [cam 7 milioane], iar nepotica mea de 4 ani nu mai este de ceva timp atrasa de papusile Barbie [desi cred ca are vreo 5]. Tin minte ca eu am primit prin clasa a 4-a o papusa de tipul Barbie [nu originala Barbie] pe care o mai am si acum. In schimb se uita la desene cu Barbie care sunt absolut bolnave pentru mintea unui copil.

Eu vreau de Craciun o papusa Barbie :”>!
..... a scris la data de 16 December 2008, 3:33 pm

Pai in masura in care parintii lipsesc tot mai mult din educatia copiilor va fi si mai rau. De ce se intampla asta? Poate si pt faptul ca oamenii sunt sclavii creditelor si al propiilor dorinte si implicit trebuie sa munceasca tot mai mult.
In masura in care copii isi iau tot mai multa “educatie” de la TV, din presa, de pe strada sau de pe internet si nici macar scoala nu mai are “un rost” in constiinta tot mai multor oameni…
Iar atunci cand acesti copii se fac mari si dobandesc si puterea de a-si realiza ideile se naste acea vaca cu ugerul cat toata vaca:). Ironia e ca unii oameni vor da si bani pe ea. Iar procesul se desfasoara exponential.
Spunea cineva ca romanii au vrut sange in presa si au avut, au vrut scandaluri si au avut, au vrut crime si au avut etc. Nu sant de acord cu aceasta scuza. Romanii nu au stiut ce sa vrea dupa revolutie si au fost destui oaneni relativi inteligenti dar egoisti care au speculat slabiciunile naturii umane pt a se imbogati.
Pana la urma cred ca copii sunt oglinda parintilor. Semeni vant culegi furtuna. Chiar.Oare copii din ziua de azi mai stiu ce sunt acelea proverbe si cugetari??? :):)
decemberCat a scris la data de 16 December 2008, 3:48 pm

@ Irina: Acum imi dau seama ce copilarie fericita am avut, in ciuda lipsurilor impuse de comunism…
@ …..: Sa zicem mersi sa stie ce-i aia o carte. Nu mai zic de proverbe si cugetari.